Andrei Timen, Doctor în Medicină Veterinară, Past President AMVAC: Afecțiunile locomotorii la animalele de companie reprezintă aproximativ 20% din patologia acestora

Jul 14, 2021 | Featured, News, Profesional

”Afecțiunile locomotorii la animalele de companie reprezintă aproximativ 20% din patologia acestora”, declară într-un interviu pentru MedicinaVeterinara.ro, Andrei Timen, Doctor în Medicină Veterinară, Past President AMVAC.

 

Incidența afecțiunilor locomotorii la animalele de companie

 Potrivit medicului veterinar, afecțiunile locomotorii la animalele de companie diferă de la o vârstă la alta:”În perioada juvenilă predomină afecțiunile cu transmitere genetică (cele congenitale) precum displazia coxo-femurală , displazia cotului , osteocondrita disecată sau malformații de creștere ale oaselor lungi. La pacienții adulți predomină afecțiunile cauzate de un traumatism – accidente rutiere, fracturi,luxații, entorse, leziuni ligamentare. Patologia coloanei vertebrale reprezintă un procent însemnat din afecțiunile locomotorii, fie ca este vorba despre herniile discale, discospondilita sau fracturi ale coloanei vertebrale consecutive în general accidentelor rutiere. Pacienții geriatrici prezintă în general afecțiuni degenerative articulare, care, reducând mobilitatea si cauzând durere, necesită terapie de lungă durată.”

 

Anumite rase de animale sunt mai predispuse la afecțiuni locomotorii

Rasa animalelor de companie determină predispoziția la afecțiuni locomotorii: ”Rasele condrodistrofice sunt predispuse afecțiunilor coloanei vertebrale (protruzii , extruzii discale). Majoritatea câinilor din rasa Bulldog francez sau englez prezintă hemivertebre, un defect de dezvoltare a coloanei vertebrale și implicit riscuri crescute pentru patologie medulară”, declară Dr.Vet. Andrei Timen.

În ceea ce privește câinii de talie mică (Yorkshire terrier, Bichon Maltese), aceștia prezintă  frecvent luxații rotuliene congenitale. Dr.Vet., Andrei Timen completează:”Câinii din rasele de mună ,cei care participă la concursuri Agility și cei din rasele de talie mare sunt predispuși traumatismelor cu afectare în general a ligamentelor încrucișate sau meniscurilor”.

 

Ultimele noutăți în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor locomotorii

 Medicul consideră că datorită posibilității efectuării unor investigații imagistice avansate (radiologia digitală, examinarea RMN sau Computer tomograf (CT), diagnosticarea este mult mai ușoară în cazul multiplelor afecțiuni locomotorii.

Este foarte important ca afecțiunile să fie descoperite din timp:”Depistarea precoce și o terapie adecvată face ca multe afecțiuni ortopedice sau neurologice să nu mai constituie o problemă pentru animalele de companie. Dezvoltarea continuă a tehnicilor operatorii și apariția permanentă de noi implanturi ortopedice ușurează munca chirurgului veterinar, iar rezultatele se văd în reducerea timpului de recuperare și asigurarea confortului pacientului”, susține medicul veterinar.

 

Despre provocările medicale

Cazurile ortopedice sunt foarte variate:”Întotdeauna trebuie să planifici bine intervenția chirurgicală, să poți fi pregătit pentru orice complicație care poate să apară intraoperator. Chiar dacă există tehnici chirurgicale pentru majoritatea cazurilor traumatologice, nu există 2 fracturi identice, fiind pus mereu în situația să alegi procedeul optim în fiecare caz în parte. Intervențiile în traumatologia coloanei vertebrale sunt în general foarte complexe”, afirmă Dr.Vet. Andrei Timen.

 În legătură cu cea mai mare provocare medicală, avută până în prezent în carieră, veterinarul a răspuns: ” Îmi amintesc de un caz de acum 12 ani, când un câine cu 2 fracturi vertebrale cu deplasare părea sa aibă șanse minime de recuperare ( membrele posterioare erau complet inerte). La acea vreme nu aveam posibilitatea unei examinări RMN sau CT. La rugămintea aparținătorilor ( o asociație de protecția animalelor) am decis să intervenim chirurgical, deși în urma consultului clinic și a imaginilor radiologice șansele erau sub 5%. Preoperator, imagistic, părea imposibil ca măduva spinării sa nu fie parțial sau total secționată. La 3 luni dupa intervenție am primit o filmare cu cățelul care se deplasa fără ajutor, cu un deficit locomotor minim . A fost o lecție din care am învățat să nu abandonezi lupta, chiar dacă șansele sunt minime și care ne-a arătat imensa capacitate a organismului de recuperare. Ne-a bucurat enorm acea reușită si dorința de viața și recuperare a pacientului respectiv”.

Social Media

EVENIMENTE

Calendar Evenimente