De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară?

sept. 30, 2020 | News, Educaţie

Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei, facultățile din România sunt acum pe locul al treilea ca atractivitate pentru studenții francezi la medicină veterinară, scrie Le Parisien, citată de Rador.

În acest nou an universitar, Sabine și Chloe se pregătesc să reînceapă cursurile de medicină veterinară. Pentru aceasta, vor trebui să traverseze o bună parte a Europei pentru a ajunge în România. Sabine este în anul al patrulea la Universitatea din Cluj-Napoca, Chloé este în al doilea an la Timișoara.

Aproape jumătate dintre tinerii absolvenți înscriși în Ordinul Medicilor Veterinari din Franța în anul 2019 a studiat într-o altă țară europeană. O cifră care a crescut în ultimii ani. După Belgia și Spania, România este a treia cea mai atractivă țară pentru studenți. Patru universități din această țară pregătesc absolvenți de medicină veterinară cu diplomă recunoscută în întreaga Uniune Europeană.

 

 

 

Materialul integral pe www.g4media.ro

EVENIMENTE