Webinar

MedicinăVeterinară.ro

Managementul Cabinetului Veterinar

Lansare Program 2021

Înscrie-te aici!

Participare gratuită

JOI, 29 Aprilie

Orele

21.00 - 21.45

Coordonator Program

Conf. univ. Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru

Doctor în științe și Conferențiar la Facultatea de Medicină Veterinară din București.

Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru este profesor asociat la Universitatea din Pisa, Universitatea din Perugia, Universitatea din Zagreb și Universitatea din Lublin, predând urologie și nefrologie atât pentru studenți, cât și pentru postuniversitari.

A scris peste 100 de lucrări științifice pe teme legate de chirurgia oncologică, dializă, hemodializă și urgențe. Cele 4 cărți ale sale au fost vândute în peste 2000 de exemplare în România în ultimii 4 ani. Ultima sa carte este dedicată complet dializei peritoneale la animalele de companie și a fost lansată și în limba engleză în Italia, Bulgaria, Turcia, Grecia, Croația, Ucraina și Polonia.

A înființat Societatea Română de Nefrologie Veterinară Hemodialivet, al cărei Președinte este.

Un program dezvoltat de

ÎN PARTENERIAT PROFESIONAL CU

Înscrie-te aici!