Webinar

MedicinăVeterinară.ro

Managementul Cabinetului Veterinar

Ed. 5: Malpraxisul în medicina veterinară : cum să îl prevenim

Înscrie-te aici!

Participare gratuită

Vineri, 24 SEPTEMBRIE 

Orele

21.00 - 21.45

Coordonator Program

Conf. univ. Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru

Doctor în științe și Conferențiar la Facultatea de Medicină Veterinară din București.

Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru este profesor asociat la Universitatea din Pisa, Universitatea din Perugia, Universitatea din Zagreb și Universitatea din Lublin, predând urologie și nefrologie atât pentru studenți, cât și pentru postuniversitari.

A scris peste 100 de lucrări științifice pe teme legate de chirurgia oncologică, dializă, hemodializă și urgențe. Cele 4 cărți ale sale au fost vândute în peste 2000 de exemplare în România în ultimii 4 ani. Ultima sa carte este dedicată complet dializei peritoneale la animalele de companie și a fost lansată și în limba engleză în Italia, Bulgaria, Turcia, Grecia, Croația, Ucraina și Polonia.

A înființat Societatea Română de Nefrologie Veterinară Hemodialivet, al cărei Președinte este.

InvitaT special

DR. Andrei Timen

Doctor în Medicină Veterinară, specialitatea patologie chirurgicală (2002), absolvent al Facultății de Medicină Veterinară, din Cluj-Napoca (1993).

Cu o vastă experiență în patologie chirurgicală, Dr. Timen a predat mai multor generații de viitori medici veterinari, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară, din Cluj-Napoca.

A scris 44 de articole publicate în reviste române de medicină veterinară și este coautor la două cărți de chirurgie veterinară.

Dr. Andrei Timen este medic veterinar chirurg și manager la clinica Trivet din Cluj-Napoca.

În prezent este vicepreşedintele Comisiei Superioare de Deontologie și Litigii a Colegiului Medicilor Veterinari și membru în: Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor Veterinari din Cluj, Asociației medicilor veterinari pentru animale de companie, Societății Române de Ortopedie Veterinară și al Asociației de chirurgie Generală Veterinară.

Un program dezvoltat de

ÎN PARTENERIAT PROFESIONAL CU

Înscrie-te aici!