A fost lansată prima platformă de telemedicină veterinară din România

nov. 16, 2020 | News, Featured, Tech

Medic Chat a lansat Vet Chat, primul serviciu de telemedicină veterinară din România, prin intermediul căruia iubitorii de animale de companie pot discuta rapid și ușor cu un medic veterinar online.

Vet Chat funcționează pe bază de întrebare-răspuns text, iar deși platforma anunță un timp de răspuns de până în 24 de ore, doctorii răspund în 1-2 ore. Posesorii de animale de companie au posibilitatea de a atașa imagini sau documente, ceea ce permite și interpretarea analizelor.

Pentru fiecare medic veterinar este prezentat un profil profesional cu informații precum studii, experiență și testimoniale din partea utilizatorilor. În momentul de față o întrebare către un medic veterinar online pornește de la 20 de lei, iar discuția este anonimă.

„În cazul unor afecțiuni dermatologice, tulburări digestive (nu mă refer la gastroenterite severe care necesită perfuzii, ci la enteritele obișnuite ce se pot rezolva și de la distanță), afecțiuni respiratorii necomplicate sau plăgi minore care nu necesită chirurgie, recomandările oferite prin intermediul aplicației pot înlocui vizita la cabinet și rezolva eficient problema”, a precizat dr. Alina Mucenic, medic veterinar, activ pe platforma Vet Chat.

Aceasta a mai spus că aplicația poate fi extrem de utilă chiar înainte de achiziționarea unui animal, întrucât majoritatea oamenilor nu știu ce să urmărească și au nevoie de îndrumare și sfaturi pertinente.

„În multe cazuri este binevenit și un suport permanent pe toată perioada de creștere oferind sfaturi privind alimentația, schema de vaccinare, deparazitare, suplimente ce pot fi administrate, integrarea animalului în mediu, etc.”, a adăugat dr. Alina Mucenic.

Medicul veterinar Daniela Artimon a subliniat că o parte din discuțiile de pe platformă pleacă de la o afecțiune minoră, de tipul unui episod de vomă, un scaun de consistență moale.

„Însă de multe ori oamenii au nevoie de îndrumare și fără să existe o problemă specifică, de exemplu informații despre vaccinări, deparazitări interne și externe, microcipări, pașaport, despre călătorii cu patrupezii în afara țării, despre medicamente și administrarea lor sau sfaturi despre puiuți. Sunt și cazuri în care posesorii de animale nu sunt siguri dacă problema este gravă sau nu, iar o discuție în aplicație le oferă claritate despre ce au de făcut și poate chiar salva viața unui animăluț prin îndrumarea de urgență către cabinetul veterinar”, a explicat dr. Daniela Artimon.

„Ne aşteptăm ca Vet Chat să devină popular foarte rapid. În funcţie de progres, intenţionăm să facem posibilă şi deschiderea unui cabinet virtual de către medici care să permită programarea consultaţiilor telefonice sau tip video. În acelaşi timp, extinderea către segmentul de medicină veterinară este doar unul dintre proiectele noastre de creştere. Lucrăm, de asemenea, la extinderea Medic Chat pe plan internaţional”, declară Emilian Rădoi, fondator Medic Chat.

EVENIMENTE