Osteosarcomul, similar genetic la câini și copii

aug. 19, 2020 | News, Profesional

Concluziile unui studiu recent ar putea duce la o descoperire în tratamentul bolii pentru prima dată în decenii.

Comunitatea veterinară se pare ca face progrese în tratamentul osteosarcom-ului canin (OS). Acest lucru se datorează unui nou studiu publicat de Universitatea Tufts și Translational Genomics Research Institute (TGen), care demonstrează că boala este similară genetic la câini și copii.

„Similitudinea genetică între câini și oameni oferă o oportunitate unică și un model comparativ care va permite dezvoltarea de noi terapii într-o cronologie comprimată”, spune Heather L. Gardner, autorul principal al studiului.

Folosind multiple platforme de testare la nivel molecular, cercetătorii au secvențiat genomic 59 de câini. Ei au remarcat că osteosarcomul canin are multe dintre caracteristicile genomice ale OS-ului uman, inclusiv celule cu mutaţii genetice ce au răspunsuri alterate  și caracteristici genetice unice ale tumorilor metastatice, care se răspândesc în alte părți ale corpului.

„Aceste descoperiri, într-o primă etapă, ajută la înțelegerea similitudinii OS la câini și oameni și stabilesc contexte genomice pentru analizele comparative viitoare”, spune Cheryl A. London, unul dintre autorii seniori ai studiului.

Studiul a identificat, de asemenea, caracteristici necunoscute anterior ale OS-ului canin, incluzând mutații recurente și potențial cauzatoare de cancer la două gene: SETD2 și DMD.

Cercetătorii spun că OS este cea mai frecvent diagnosticată tumoră osoasă primară la câini și copii. Afectează peste 25.000 de câini anual, dar rămâne un cancer relativ rar la om în general, cu mai puțin de 1.000 de cazuri pe an.

În timp ce chirurgia și chimioterapia pot extinde supraviețuirea, aproximativ 30 la sută dintre copiii cu osteosarcom mor din cauza tumorilor metastatice în cinci ani. Rezultatul este mult mai slab pentru câini, 90%  cedând la boala metastatică în doi ani, relatează Tufts.

„În timp ce OS este rar la copii, este comun la multe rase de câini, ceea ce îl face un candidat principal pentru genul de studii comparative de biologie a cancerului care ar putea îmbunătăți dezvoltarea de medicamente atât pentru copii, cât și pentru prietenii noștri canini”, spune Dr. Will Hendricks, Profesor asistent în divizia de genomică a cancerului integrat TGen și autorul principal al studiului.

„Valorificarea similitudinilor dintre formele umane și canine ale osteosarcom-ului este de mare ajutor în înțelegerea modului în care se dezvoltă și se răspândește acest cancer agresiv”, adaugă Dr.Jeffrey Trent, președinte TGen și director de cercetare. „Mai important, oferă oportunitatea de a dezvolta terapii care fac diferența în viața copiilor și a animalelor de companie.”

Rezultatele au fost publicate în revista Nature, Communications Biology.

Material preluat integral si tradus de pe www.veterinarypracticenews.com.

EVENIMENTE