Primul Spital Veterinar de Urgenţă pentru animale mici din Moldova, înfiinţat la USAMV Iaşi

Mar 18, 2021 | News, Featured

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi a fost deschis primul Spital Veterinar de Urgenţă pentru animale mici din zona Moldovei.

Rectorul USAMV, Gerard Jităreanu, a declarat că deschiderea Spitalului de Urgenţe pentru animale mici reprezintă un pas important pentru creşterea calităţii actului medical în medicina veterinară din regiunea Moldovei. Investiţia necesară a fost realizată cu fonduri proprii ale universităţii şi ale partenerilor din mediul privat.

Unicitatea spitalului constă în diversitatea specializărilor şi dotărilor, precum şi în capacitatea de spitalizare a pacienţilor 24 de ore din 24, indiferent de gravitatea patologiei, inclusiv în weekend.

Programul Spitalului este non-stop, inclusiv sâmbăta şi duminica, serviciului de urgenţe fiind asigurat de cadre didactice, medici interni şi doctoranzi ai Facultăţii de Medicină Veterinară a USAMV.

“În acest fel toţi proprietarii de animale mici, din Iaşi sau din judeţele Moldovei, în momentul în care acestea vor avea nevoie de un medic veterinar, vor putea să solicite un consult, un tratament, vaccin sau o intervenţie chirurgicală, pentru toate specializările. Clinicile veterinare sunt organizate exact ca cele pentru medicina umană, sunt dotate corespunzător iar procesul de modernizare şi  asigurare cu aparatură şi echipamente este continuu. Asistenţa medicală înalt specializată se asigură şapte zile din şapte, 24 de ore din 24, inclusiv în regim de urgenţă, aspect foarte important pentru proprietarii de animale. De asemenea, activitatea din clinici este importantă şi pentru studenţii veterinari, deoarece au cazuistică permanentă, participă la consultaţii, intervenţii, operaţii, tratamente,  dobândind în acest fel experienţă, cunoştinţele şi manualitatea necesare acestei profesii”, a subliniat rectorul USAMV Iaşi.

Social Media

EVENIMENTE

Calendar Evenimente