USV CU TINE, o campanie dedicată prevenției bolilor la animalele de companie

Oct 21, 2021 | News, Featured

Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași prin Compartimentul de Urgențe organizează, în premieră națională, o lună dedicată prevenției. Este vorba despre profilaxia atât de necesară în cazul animalelor mici, de companie. Din grijă pentru animale, pentru sănătatea acestora, campania denumită sugestiv „USV CU Tine” va avea atenția îndreptată pe prevenție. Personalul Compartimentului de Urgențe format atât din cadre didactice cât și din doctoranzi – medici veterinari, alături de Clinicile Facultății de Medicină Veterinară a USV Iași vor realiza toate aceste activități în mod gratuit. Tot ceea ce trebuie să facă proprietarii de animale este să programeze animalele de companie la numerele de telefon 0752310672, 0756027879 ori la  0232407362.

Clinica de Boli Infecțioase va oferi imunizare prin vaccinarea câinilor și pisicilor, Clinica de Boli Parazitare va efectua un screening pentru depistarea indivizilor cu microfilarii și al celor cu Giardia, Clinica de Medicală împreună cu Serviciul de Cardiologie și Serviciul de Neurologie vor efectua un screening pentru depistarea insuficienței renale, a sindromului de disfuncție cognitivă, a hipertensiunii arteriale la animalele geriatrice. În plus se va desfășura și o evaluare a pacienților diagnosticați cu epilepsie idiopatică.

Sunt aproape opt luni de când Compartimentul de Urgențe s-a deschis, iar până acum sunt aproape 4000 de cazuri pe care le-am primit zi și noapte, 24 din 24, 7 zile din 7 și ne-am bucurat că am putut fi de ajutor fiecărui pacient în parte. Însă, o parte din cazuri  ar fi putut fi prevenite. Uneori, sunt modificări atât de subtile care nu sunt observate de proprietar dar sunt foarte sugestive pentru medicul veterinar. De aceea, ne-am gândit să schimbăm modul în care acționăm, să trecem bariera și să venim în întâmpinarea sau să lucrăm împreună cu proprietarii ca să depistăm timpuriu cazurile. Universitatea pornește o campanie îndreptată spre fiecare proprietar de câine, de pisică, indiferent de vârstă, o campanie ce va ține o lună și în care scopul nostru este să prevenim”, a declarat conf. univ. dr. Mihai Musteață, coordonatorul Compartimentului de Urgențe din cadrul Facultății de Medicină Veterinară.

 

Social Media

EVENIMENTE

Calendar Evenimente