Vaslui: Protest al medicilor veterinari din judeţ

nov. 16, 2020 | News, Featured

Zeci de medici veterinari din judeţul Vaslui au pichetat, vineri,Prefectura Vaslui, protestând faţă de faptul că autorităţile centrale nu se implică în rezolvarea problemelor financiare cu care aceştia se confruntă.

Adunaţi în Piaţa Civică din municipiul Vaslui, medicii au anunţat că după o săptămână de proteste îşi vor relua activitatea oprită parţial în ultimele zile, urmând să-şi asigure pe cont propriu, ca şi până acum, echipamentele necesare şi să efectueze în continuare inspecţiile în exploataţii.

„Este un protest mut, raportat hipoacuzia ANSVSA şi spun acest lucru din cauza faptului că mare parte din doleanţele noastre nu s-a rezolvat. Am primit anumite sume din cele solicitate, o parte le vom câştiga în instanţă. Referitor la procedura de inspecţie în exploataţii multe lucruri nu s-au rezolvat, ne confruntăm cu aceeaşi birocraţie şi avem foarte multe îndatoriri, fără a fi plătiţi. Nu mai vorbim de faptul că acele echipamente de protecţie, în contextul pandemiei COVID-19 şi al epizootiei de pestă porcină africană, nu ni se pun la dispoziţie”, a declarat medicul Christian Pavelescu, dincadrul Circumscripţiei Sanitare Vaslui.

El a precizat că medicii vasluieni îşi reiau activitatea cu speranţa că revendicările lor vor fi soluţionate la nivel central.

Nu este greu, trebuie doar să ne aşezăm cu toţii la masa dialogului pentru că soluţii există”, a mai spus Pavelescu. AGERPRES

EVENIMENTE